Un tânăr de 20 ani a intrat cu mașina în gardurile a două locuințe după care s-a răsturnat. În urma accidentului, șoferul și un pasager au fost răniți
„La data de 16 ianuarie a.c., în jurul orei 21:30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Bicaz au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în afara localității Bicaz-Chei.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că, în timp ce un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Bicaz, ar fi condus un autoturism pe DN 12C, din direcția Bicaz-Chei spre Bicazu Ardelean, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu gardurile a două imobile, după care s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile.” – a transmis Poliția Neamț
În urma accidentului a rezultat rănirea a șoferului și unui alt pasager în vârstă de 18 ani.
Potrivit polițiștilor, după producerea accidentului s-ar fi intervenit asupra locului faptei, autoturismul fiind repus pe roți ți introdus în curtea unui imobil, fără acordul proprietarului imobilului.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia și violare de comiciliu.” – a mai precizat Poliția