Trei mașini implicate într-un accident rutier în Neamț. O șoferiță a ajuns la spital (FOTO)

Un accident rutier în care au fost implicate trei vehicule s-a produs ieri pe DN 2-E85, în Săbăoani. O femeie a fost transportată la spital, iar polițiștii investighează circumstanțele incidentului.

„Ieri, în jurul orei 16.00, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui accident rutier, pe DN 2 – E85, în Săbăoani.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 65 de ani, din județul Bacău, conducea un autoturism pe DN 28, ar fi efectuat manevra de schimbare a direcției de deplasare, pe DN2-E85, intrând în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 48 de ani, din județul Bacău.

Ulterior acesta ar fi pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 30 de ani, din județul Iași.” – a transmis Poliția Neamț

În urma coliziunii, conducătoarea auto a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Toți cei trei șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, iar rezultatele au fost negative.

Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului și cercetează cazul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

PUBLICITATE