Tânără de 25 de ani rănită într-un accident rutier în Neamț

O tânără de 25 de ani din Sagna a fost transportată la spital după ce mașina sa a fost acroșată de un autoturism aflat într-o depășire regulamentară.

„La data de 14 iulie a.c., în jurul orelor 18:40, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman, au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DC 178, în localitatea Sagna.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce o tânără în vârstă de 25 de ani, din Sagna, conducea un autoturism, cu direcția de deplasare spre Tămășeni, ar fi efectuat un viraj la stânga fără a să se asigure corespunzător, fiind acroșată de un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani, care era angajat în depășirea regulamentară a acestuia.” – a transmis Poliția Neamț

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea tinerei de 25 de ani, care a fost transportată la o unitate medicală.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

PUBLICITATE