Șofer din Piatra-Neamț, reținut de polițiști

Un bărbat de 34 de ani, din Piatra-Neamț, a fost reținut de polițiști după ce a fost prins, pentru a doua oară, conducând fără permis.

Ieri, 12 iulie, în jurul orei 11:00, polițiștii din Postului de poliție Zănești au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism, ce se  deplasa pe DN 15, în afara localității Zănești.

În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, persoana în cauză, un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Piatra-Neamț nu deținea permis de conducere.

Bărbatul în cauză a fost depistat de polițiști conducând fără permis de conducere și la data de 13 iunie, când acesta a refuzat recoltarea de probe biologice pentru stabilirea, cu exactitate, a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar în baza probatoriului administrat, persoana în cauză a fost reținută pentru 24 de ore.

PUBLICITATE