Și-au plecat la vânătoare…fără autorizație. Doi bărbați, prinși în flagrant

Polițiștii nemțeni au prins în flagrant două persoane, în vârstă de 23 și 54 de ani, din Bicazul Ardelean, în timp ce încercau să practice vânătoarea fără a avea autorizație, în fondul cinegetic Măieruș.

„La data de 9 decembrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, au depistat în flagrant, pe raza fondului cinegetic Măieruș, două persoane cu vârste de 23, respectiv 54 de ani, din Bicazul Ardelean, care ar fi încercat să practice vânătoarea, fără a deține autorizație în acest sens.” – a transmis Poliția Neamț

Bărbatul în vârstă de 54 de ani, deținea asupra sa o armă de vânătoare și muniție, fiind deținător legal de arme.

„Armele și muniția au fost ridicate de polițiști, în vederea continuării cercetărilor. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj cinegetic.” – au mai precizat reprezentanții Poliției Neamț

PUBLICITATE