S-a ales cu dosar penal după ce a căzut de pe bicicletă

Un bărbat de 35 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a căzut de pe bicicletă și s-a lovit.

„La data de 21 mai a.c., în jurul orei 09:00, polițiștii din cadrul Poliției orasului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Mărășești.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din aceeași localitate, se deplasa pe o bicicletă, s-ar fi dezechilibrat, căzând pe trotuarul din partea stângă a părții carosabile.” – a transmis Poliția Neamț

Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

„Totodată, acesta a fost testat în modul pasiv, rezultând indicii cu privire la consumul de alcool.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspecul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.” – a mai precizat Poliția Neamț

PUBLICITATE