Rezultatele raziilor din ultimele 24 de ore în Neamț

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, împreună cu jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Neamț, au organizat o amplă acțiune ieri, 20 ianuarie și în noaptea de 20 spre 21 ianuarie, între orele 16:00 și 04:00.

Acțiunile au avut loc pe raza municipiului Piatra-Neamț și a localităților Bicaz, Roznov, Săvinești și Săbăoani, cu scopul de a crește gradul de siguranță publică.

În cadrul acțiunii, aproximativ 150 de șoferi au fost testați pentru alcool sau substanțe interzise. Dintre aceștia, 12 au fost testați cu aparatul drugtest.

„În urma activităților desfășurate, polițiștii au constatat 3 infracțiuni, două dintre acestea contra siguranței circulației pe drumurile publice, iar pentru neregulile descoperite, au aplicat 67 de sancțiuni contravenționale, a căror valoare se ridică la aproximativ 26.000 de lei.

De asemenea, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 2 permise de conducere, au retras un certificate de înmatriculare fiind confiscată și cantitatea de un m.c. material lemnos.

Totodată, în baza probatoriului administrat față de un bărbat în vârstă de 38 de ani din Piatra-Neamț a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, aceasta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție, distrugere și amenințare.” – a transmis Poliția Neamț

Exemple specifice includ două cazuri în care șoferii au fost testați cu alcoolemie peste limita legală și au fost conduși la spital pentru recoltarea de probe biologice. În ambele situații, polițiștii au întocmit dosare penale.

„La data de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 20:90, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț au oprit pentru control, în localitatea Cândești, un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani, din localitate.

Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicat un rezultat cu o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, un alt bărbat în vârstă de 24 de ani, din Piatra-Neamț a fost depistat de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Săvinești conducând un autoturism, deși s-ar fi aflat sub influența alcoolului și nu ar fi deținut permis de conducere.

Șoferul a fost testat de către polițiști cu aparatul etilotest, prezentând o alcoolemie cu o valoarea de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cei doi șoferi au fost conduși la spital pentru recoltarea de probe biologice.

În cauză, în ambele situații, polițiștii au întocmit dosare penale.” – au precizat reprezentanții Poliției Neamț

PUBLICITATE