Florin Vais, cunoscut sub numele de „Regele Cocainei”, a fost eliberat condiționat de o instanță din județul Botoșani, după ce a fost inițial condamnat la 6 ani și două luni de închisoare. Eliberarea sa, vine după depunerea unor caracterizări favorabile de către rabini, subliniind originea sa dintr-o familie respectată de farmaciști din Târgu-Neamț, notează presa locală.
Florin Vais, supranumit „Regele Cocainei”, a fost eliberat condiționat de o instanță din județul Botoșani.
Inițial, Vais fusese condamnat la 6 ani și două luni de închisoare, cu perspectiva eliberării abia peste doi ani.
Totuși, avocatul său, Cristian Curcă, a dezvăluit pentru 7est.ro că eliberarea a fost posibilă datorită caracterizărilor favorabile depuse de mai mulți rabini și a originii sale dintr-o familie cunoscută de farmaciști din Târgu Neamț.
Florin Vais a fost acuzat de aducerea de cocaină din Italia la Iași, implicând tranzacții complexe și transporturi de droguri ascunse în vehicule de lux.
Mai multe puteți citi AICI
PUBLICITATE