Produse cu Listeria, retrase de Kaufland. Cei care le-au cumpărat, să le returneze urgent

Lanțul de magazine Kaufland retrage un lot de creveți norvegieni contaminați cu Listeria monocytogenes. Produsul „Norven creveți gătiți ulei condimentat” a fost vândut în Piatra-Neamț, Roman și Târgu-Neamț, iar consumatorii sunt avertizați să nu-l mai consume.

Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat că lanțul de magazine Kaufland a retras de pe rafturi un lot de creveți norvegieni din cauza infestării cu bacteria Listeria monocytogenes. Produsul vizat este „Norven creveți gătiți ulei condimentat”, ambalat în pachete de 100 de grame, furnizat de Norven SRL, având codul de lot L0971012 și termenul de expirare 13.10.2024.

Această retragere afectează magazinele Kaufland din Piatra-Neamț, Roman și Târgu-Neamț, unde produsul a fost pus în vânzare.

Potrivit ANSVSA, măsura a fost luată de urgență pentru a preveni posibilele efecte negative asupra sănătății consumatorilor, deoarece Listeria monocytogenes poate provoca infecții severe, mai ales în rândul persoanelor vulnerabile.

Norven SRL a precizat că alte produse din portofoliul său nu sunt afectate de această rechemare și că măsura vizează strict lotul menționat. Consumatorii care au achiziționat acest produs sunt sfătuiți să nu-l consume și să-l returneze la magazinele Kaufland pentru a primi contravaloarea.

Mai multe detalii despre produs – AICI

PUBLICITATE