Un individ din Neamț, acuzat de 50 de fapte de infracţiuni de acces ilegal la un sistem informatic, a fost condamnat de Tribunalul Iași la 11 luni de închisoare, cu suspendare.
Instanța l-a obligat și să presteze muncă în folosul comunității. Obligă inculpatul Casian Gheorghe să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Roman, jud. Neamț sau în cadrul Primăriei Comunei Horia, jud. Neamț, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate dovedite, nu va putea presta această muncă. – se arată în decizia magistraților
Victima sa este o studentă a Universităţii „Gheorghe Asachi“ din Iaşi, Mariana C. Potrivit rechizitoriului, Casian ar fi comis fapta în perioada 10 aprilie – 15 aprilie 2017.
„A accesat de 25 de ori, fără drept prin modificarea ori recuperarea parolei de acces, adresa de e-mail aparţinând persoanei vătămate C.A.M şi de alte 25 de ori, tot fără drept, cu parola de acces modificată ori recuperată, contul de Facebook al aceleiaşi persoane de unde a copiat fotografii în care victima se afla în ipostaze intime ori conversaţii private ale acesteia“, au precizat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, pentru ziarulevenimentul.ro