Pompierii nemțeni, intervenții la foc continuu (FOTO)

În data de 20.03.2022, în jurul orei 15:00, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un operator economic (ce are obiect de activitate prelucrarea lemnului) în localitatea Ruseni din comuna Borlești.

La locul solicitării s-au deplasat pompierii pietreni cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

La sosirea primelor echipaje de intervenție incendiul se manifesta cu flacără deschisă în interiorul unui uscător de cherestea,  cu posibilitatea propagării la o construcție și la stive de cherestea depozitate în imediata vecinătate.

Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite. Au ars aproximativ 45 mc de cherestea și s-au deteriorat 10 mp din perete și alte elemente ale uscătorului.
Incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unei defecţiuni pe timpul exploatării.

Misiunea a fost de durată (6 ore) din cauza manifestării vântului și a cantității mari de materiale combustibile ce trebuiau protejate, evitându-se propagarea incendiului și limitarea pagubelor.

Tot ieri, în jurul orei 15:40, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o locuință din comuna Bicaz Chei.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de la SVSU Bicaz Chei, SVSU Bicazu Ardelean și Detașamentul de pompieri Piatra Neamț.

La sosirea primelor echipaje de intervenție incendiul se manifesta cu flacără deschisă la acoperișul unei locuințe cu posibilitatea propagării la întreaga clădire, dar și la o locuință și anexele învecinate.
Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite.

A ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ 200 mp.
Trei persoane, un bărbat de 38 de ani intoxicat cu monoxid de carbon și două femei de 53 și 70 de ani cu atac de panică, au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajul SMURD.
Incendiul s-a produs, cel mai probabil,  din cauza coșului de fum neprotejat termic față de materiale combustibile.

În data de 20.03.2022, la ora 15:42, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu produs la un depozit de plante furajere în localitatea Ghigoiești din comuna Ștefan cel Mare.

Pentru localizarea și lichidarea incendiului au intervenit forțe și mijloace de la Detașamentul de pompieri Piatra Neamț și SVSU Ștefan cel Mare (4 autospeciale de stingere, 12 subofițeri și 20 voluntari și cetățeni).

La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta cu flacără deschisă la un adăpost pentru animale și plante furajere cu posibilitatea propagării la locuință și la o gospodărie învecinată.
Din păcate, în interiorul adăpostului se aflau aproximativ 140 de ovine care nu au putut fi salvate.

Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului.

Au ars: 15 tone de porumb știuleți, 5000 de baloți de furaje depozitate în adăpost, construcția din lemn cu o suprafață de aproximativ 80 mp, o șiră de 70 de baloți de porumb, o șiră de 20 de baloti de furaje diverse și 5 mp din peretele unei anexe gospodărești (adăpost pentru animale) din gospodăria învecinată.

Incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unei țigări (fumatul în locuri nepermise).
Un echipaj de pompieri împreună cu voluntari din cadrul SVSU Ștefan cel Mare acționează și acum pentru lichidarea unor focare.

Prin apel la 112, la ora 13:15, pompierii romașcani au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată produs în comuna Horia.

Incendiul se manifesta cu flacără deschisă la vegetație uscată cu posibilitatea propagării la o locuință din cauza vântului.

Pompierii romașcani au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului.  A ars vegetaţie uscată pe o suprafață de aproximativ 1,2 ha.
Focul deschis în spații deschise a fost cauza probabilă de producere a incendiului.

În această dimineață, ca urmare a unui apel la 112, pompierii din cadrul Detașamentului Târgu Neamț împreună cu voluntari din cadrul SVSU Răucești au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată produs în localitatea Oglinzi care se putea propagă la locuințe.

Au ars vegetație uscată pe o suprafață de aproximativ 2000 mp și 2 mc de lemn de foc.

PUBLICITATE