Un bărbat de 36 de ani din Piatra-Neamț a fost ridicat de polițiști după ce locatarii unui bloc din Piatra-Neamț au sesizat Poliția. Incidentul a avut loc vineri, 10 noiembrie, în jurul orei 11:00.
Un echipaj de Siguranță și Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Piatra-Neamț a intervenit la o sesizare cu privire la o persoană care adresa injurii și tulbura ordinea și liniștea publică în zona complexului comercial Forum Center.
Polițiștii au identificat persoana și pentru faptul că nu s-a legitimat la solicitarea organelor de poliție și pentru că devenise recalcitrant, persoana a fost preluată și condusă la sediul poliției. Așa cum se vede și în imagini, bărbatul a încercat să se opună.
Într-un final a fost condus la sediul poliției unde a fost identificat și sancționat contravențional pentru adresarea de injurii, tulburarea ordinii și liniștii publice, cu o amendă de 200 de lei pentru fiecare abatere în parte.