Piatra-Neamț – Femeie salvată de pompieri în urma strigătelor de ajutor

Pompierii din Piatra-Neamț au fost solicitați ieri, 21 decembire, într-oo intervenție de urgență pentru deblocarea unei uși de apartament, salvând o femeie de 61 de ani care striga după ajutor.

Potrivit ISU Neamț, la ora 11:13, echipajele de pompieri și SAJ (Ambulanță) din Piatra-Neamț au fost alertate să intervină la un bloc de locuințe situat pe strada Progresului, în urma unui apel de urgență.

Un vecin a auzit strigătele de ajutor ale unei femei dintr-un apartament și a cerut asistență.

Echipajele s-au deplasat rapid la fața locului, unde au acționat pentru deblocarea ușii apartamentului de la etajul patru, folosind echipamente și accesorii specifice din dotarea autospecialei.

După deschiderea ușii, au găsit în interior o femeie de 61 de ani căzută în dormitor.

Femeia, în stare de inconștiență, a primit îngrijiri medicale imediate de la echipajul SAJ prezent la fața locului.

Ulterior, a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Piatra-Neamț pentru investigații suplimentare și tratament.

PUBLICITATE