Peste 300 pomi de Crăciun tăiaţi ilegal au fost confiscaţi pe raza județului Neamț

În 2017 au fost confiscaţi 3.266 de pomi de Crăciun tăiaţi sau comercializaţi ilegal, faţă de 7.656 de pomi confiscaţi în perioada similară a anului trecut, în urma sporirii controalelor personalului Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, în colaborare cu poliţiştii şi angajaţii Gărzii Forestiere şi cei ai Gărzii de Mediu

Cei mai mulţi pomi de Crăciun, 524, au fost confiscaţi în judeţul Bihor. În judeţul Suceava au fost confiscaţi 464 de pomi de Crăciun, în Arad 337, în Neamţ 316 şi în Timiş alţi 289.

Valoarea pomilor de Crăciun confiscaţi în acest an se ridică la 77.344 de lei, spun oficialii Romsilva, care subliniază că numărul pomilor de Crăciun tăiaţi ilegal a scăzut puternic în acest an.

La aceste controale au participat 9.495 de angajaţi ai Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, 2.976 de poliţişti şi 55 de angajaţi ai Gărzii Forestiere şi ai Gărzii de Mediu. În urma controalelor derulate în ultima lună au fost constatate 102 infracţiuni şi au fost aplicate 689 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 1,43 milioane lei.

PUBLICITATE