În seara zilei de 20. 11. 2016, polițiștii rutieri au fost sesizați despre faptul ca pe DJ 155I, în localitatea Davideni, a avut loc un accident rutier soldat cu decesul unei persoane.
Din primele cercetări se pare că, în timp ce un bărbat de 51 ani, din Pipirig, conducea o autoutilitară pe DJ 155I, având direcția de deplasare Totoiești – Păstrăveni, a acroșat cu oglinda retrovizoare dreaptă o femeie de 80 ani, din Piatra-Neamț, care se deplasa pe partea carosabilă.
În urma impactului, femeia a fost accidentată, survenind decesul acesteia.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
Cercetările în cauză sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Conform Serviciului de Ambulanță Județean Neamț, echipajul cu asistent medical care s-a deplasat la locul solicitării a început manevrele de resuscitare; starea pacientei s-a agravat şi s-a cerut echipajul TIM; pacienta nu a răspuns la manevrele de resuscitare şi în momentul în care echipajul TIM a ajuns la locul solicitării s-a constatat decesul.
D.M.B.