O familie din comuna Dumbrava Roșie a rămas fără casă, în pragul sezonului rece (FOTO)

O familie din satul Brășăuți, comuna Dumbrava Roșie, a rămas în această dimineață fără locuință după ce un incendiu devastator a cuprins întreaga casă. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, dar locuința a fost distrusă complet.

„La ora 10:16, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Dumbrava Roșie pentru stingerea unui incendiu produs la o casă.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț.

La sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat în interiorul și la acoperișul unei case, cu posibilitatea propagării la anexele gospodărești.” – a transmis ISU Neamț

Odată ajunși la fața locului, pompierii au format un dispozitiv de intervenție și au constituit o echipă de căutare-salvare pentru a verifica dacă vreo persoană se afla în interiorul casei. Din fericire, nu au fost găsite victime în locuință, iar eforturile s-au concentrat pe localizarea și lichidarea incendiului.

„Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului.

Scurtcircuitul electric a fost cauza probabilă de producere a acestui incendiu.” – au mai precizat pompierii nemțeni

PUBLICITATE