NEAMȚ: Un șofer beat a facut cel mai neinspirat lucru

Un șofer aflat sub influența alcoolului și care a vrut să depășească o coloană formată cu ocazia producerii unui accident, a fost oprit de polițiști.

Potrivit IPJ Neamț, la data de 22 septembrie, în jurul orei 15.30, în timp ce desfăşurau activităţi de dirijare şi fluidizare a traficului cu ocazia unui evenimentului rutier, în localitatea Săcăluşeşti (vezi articol AICI), polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Crăcăoani au observat un autoturism, care a părăsit coloana formată cu ocazia producerii evenimentului rutier, pătrunzând  pe sensul opus de mers.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto, în vârstă de 32 de ani, din Bălțătești, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

PUBLICITATE