NEAMȚ: Protest al grefierilor la Neamț (FOTO-VIDEO)

Peste 20 de grefieri ai Tribunalului Neamț au ieșit, astăzi, în fața instituției, în semn de protest față de intenția de abrogare a pensiilor de serviciu.

Aceștia au afișat mesaje precum „Personalul instanțelor nu are pensie specială, are pensie ocupațională! Avem interdicții și incompatibilități” și „Prima dată am avertizat, astăzi garantăm. Justiția nu se poate înfăptui fără grefieri!

Potrivit grefierilor nemțeni, aceasta reprezintă o primă formă de protest care va conduce până la blocarea totală a activității în instanțe și parchete.

„În acest moment activitatea este întreruptă, arhivele sunt închise, ședințele de judecată sunt suspendate de la ora 10:00 până la ora 12:00 pentru ziua de astăzi. În funcție de ce se va decide, vom face un program al activităților viitoare.” – a declarat Lăcrămioara Stejar, grefier la Tribunalul Neamț.

Aceste incompatibilități ar fi compensate de această pensie ocupațională pe care am avut-o din totdeauna. Doar două guverne s-au ocupat de pensiile noastre: guvernul domnului Băsescu, PDL-ul și acum PNL-ul.” – a completat grefierul Lupu Gabriel.

Camera Deputaților are pe ordinea de zi a plenului de astăzi proiectul de lege care abrogă pensiile speciale pentru mai multe categorii, inclusiv parlamentari, magistrați și funcționari publici cu statut special, excepție făcând militarii și polițiștii.

PUBLICITATE