NEAMȚ: Misiuni de deblocare ușă: Un bărbat decedat și o femeie la spital

Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț au intervenit în această dimineață la două misiuni de deblocare ușă în municipiul Roman.

Prima misiune a avut loc în jurul orei 8:30, când în urma unui apel la 112 pompierii de la Detașamentul Roman au fost solicitați să intervină pentru deblocarea unei uși în municipiul Roman pe bulevardul Republicii.

Pompierii au întrat pe geamul locuinței de la etajul 1 al unui bloc de locuințe.

Persoana era conștientă (cunoscută cu probleme cardiace) cazută în apartament.

Echipajul de pe ambulanța SMURD a solicitat echipajul TIM, deoarece persoana a suferit un AVC. Victima, o femeie în vârstă 72 de ani, a fost transportată la spital.

În jurul orei 09.06 pompierii romașcani au mai avut o misiune de deblocare a unei uși în municipiul Roman pe strada Smirodava.

La locul intervenției au fost două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.

Pompierii au întrat pe geamul locuinței de la etajul 1 al unui bloc de locuințe și au găsit un bărbat (în vârstă de 69 de ani) decedat.

PUBLICITATE