NEAMȚ: Incendiu la o locuință. Proprietarul, intoxicat cu fum

Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț, au intervenit în această seară într-o misiune de stingere a unui incendiu la o locuință din localitatea Buruienești, comuna Doljești.

Potrivit ISU Neamț, la fața locului s-au deplasat pompierii de la Detașamentul Roman cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.

Ajunși la locul intervenției, pompierii au constatat că incendiul se manifesta cu degajare mare de fum.

Militarii au stins incendiul și au stabilit cauza ca fiind un scurt circuit electric la un prelungitor ce alimenta o ladă frigorifică.

Au ars materiale textile (covoare și lenjerie) și cabluri electrice.

Proprietarul primește îngrijiri medicale de la echipajul de paramedici, fiind ușor intoxicat cu fum, deoarece a incercat să stingă focul.

PUBLICITATE