NEAMȚ: În atenția celor care participă astăzi la parada Zilei Naționale

Duminică, 1 Decembrie, cu ocazia manifestărilor din spațiul public dedicate Zilei Naţionale a României, jandarmi, polițiști, pompieri și polițiști locali vor acţiona în scopul asigurării unui climat de ordine și siguranță publică, conform competențelor, în municipiile Piatra Neamţ şi Roman, respectiv oraşele Târgu-Neamţ şi Bicaz, evenimente la care se estimează participarea unui public numeros. 

Pentru a evita producerea unor evenimente nedorite, Jandarmeria Neamț recomandă participanților la aceste manifestări:

  • să respecte indicațiile și măsurile stabilite de organizatori și de forțele de ordine și să adopte un comportament civilizat;
  • să supravegheze cu atenție copiii pentru prevenirea eventualelor accidente, în special pe timpul defilării tehnicii militare;
  • să acorde atenție modului de păstrare a bunurilor și obiectelor personale.

În cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială sau este tulburată ordinea și liniștea publică, cetățenii sunt rugați să solicite direct sprijinul forțelor de ordine sau prin Sistemul Național Unic de Urgență „112”  .

Program Piatra-Neamț

În data de 1 decembrie 2019 începând cu orele 12.00, în Piaţa Ştefan cel Mare din municipiul Piatra-Neamţ, cu ocazia Zilei Naţionale a României, Garnizoana Piatra-Neamţ va organiza ceremonia militară urmată de o defilare cu trupe şi tehnică.

Din detaşamentul de defilare fac parte drapelele de luptă şi militari din cadrul Batalionului 634 Infanterie „Petrodava” Piatra Neamţ, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Neamţ, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ şi tehnică militară/autospeciale aparţinând Batalionului 634 Infanterie „Petrodava”, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Neamţ, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ, Direcţiei Regionale de Informaţii Moldova Nord şi Poliţiei Locale Piatra Neamţ.

Parada militară va fi urmată de un program artistic realizat de Grupul Folcloric „Floare de Colț” al Școlii Populare de Artă Piatra-Neamț, condus de prof. Georgiana Șerban Axinte.

Program Roman

În Roman, manifestările prilejuite de împlinirea a 101 ani de la Marea Unire sunt programate a începe duminică, 1 decembrie 2019, de la orele 16.00, în Piața Roman Vodă. După primirea oficialităților, imnul de stat al României va fi interpretat de tânăra artistă de talie națională Diandra Bancu, acompaniată talentatul pianist Ștefan Buzdugan.

După ceremonialul religios și alocuțiuni, va urma ceremonialul de depunere a coroanelor. Defilarea detașamentelor forțelor armate și ale instituțiilor de ordine publică constituite cu prilejul Zilei Naționale va fi urmată de un spectacol cu foc de artificii.

Program Târgu-Neamț

PUBLICITATE