NEAMȚ: Găsit decedat într-o casă din Piatra-Neamț

Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț au intervenit în această seară într-o misiune de deblocare ușă la o casă din municipiul Piatra-Neamț.

Potrivit ISU Neamț, în jurul orei 18:00, în urma unui apel la „112”, pompierii de la Detașamentul Piatra-Neamț, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, au fost la o misiune de deblocare a unei uși la o casă din municipiul Piatra-Neamț (strada Mărăței).

Pompierii au intrat cu ajutorul unei scări și cu echipamente speciale pentru descarcerare, pe geam, la etajul 1 al casei.

În interiorul locuinței, pompierii au găsit un bărbat de aproximativ 70 de ani, căzut pe podea.

La locul evenimentului, în sprijin, s-a deplasat un echipaj de la Serviciul de Ambulanță care a declarat decesul bărbatului.

PUBLICITATE