NEAMȚ: Cum s-a petrecut accidentul cu 2 morți și 7 răniți (FOTO)

Polițiștii nemțeni au stabilit cum s-a petrecut accidentul de azi-noapte, în care 2 persoane au decedat și alte 7 au fost rănite. 

Din primele cercetări efectuate a reieșit că, în timp ce un tânăr de 29 de ani, din Vaslui, conducea un autoturism pe DN 15 D, în localitatea Poienari, din direcția Roman-Vaslui, într-o succesiune de curbe, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, moment în care a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând într-o lizieră aflată pe partea dreaptă a direcției sale de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu un copac.

În urma impactului a rezultat decesul a doi bărbați de 40, respectiv 41 de ani și rănirea a 7 persoane, cu vârste cuprinse între 31 și 51 de ani, toți din județul Vaslui, pasageri în același autoturism.

Victimele au fost preluate și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. (vezi Starea celor 7 răniți din tragedia de azi-noapte)

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. – ne-a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Reamintim că accidentul a avut loc în jurul orei 1:50, pe DN 15 D, în localitatea Poienari.

La fata locului s-au deplasat: 23 de pompieri cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spuma, 1 autospecială de descarcerare grea, 3 ambulanțe SMURD, de la ISU Neamț și de la Serviciul de Ambulanță 4 echipaje.

Vezi articolul aici: NEAMȚ: Accident cu 2 morți și 7 răniți! Plan ROȘU în Neamț (FOTO)

PUBLICITATE