NEAMȚ: Controale ITM pentru a identifica munca la negru

În perioada 13.09–17.09.2021, s-a desfăşurat Campania naţională pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată la angajatorii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul construcţii.

Au fost verificaţi 19 angajatori.

Pentru deficienţele constatate  cu ocazia controalelor au fost dispuse 12 măsuri de remediere şi au fost aplicate un număr de 6 sanţiuni contravenţionale din care trei amenzi în cuantum de 41.000 lei şi 3 avertismente contravenţionale.

La doi  angajatori au fost identificate două persoane care prestau muncă nedeclarată din care o persoană nu  avea încheiat contract  individual de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii, iar o altă persoană nu avea transmis contractul individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor .

Deficienţele constatate în acţiunile de control au fost următoarele

  • primirea la muncă a unei  persoane fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua  anterioară începerii activităţii ;
  • primirea la muncă a unei  persoane fără transmiterea în registrul general de evidenţă a salariaţilor a contractului individual de muncă, cel târziu în ziua  anterioară începerii activităţii;
  • nu se respectă obligaţia de înmâna salariatului, anterior începerii activităţii, a unui  exemplar  din contractul individual de muncă;
  • nu se respectă obligaţia  de a ţine evidenţa orelor lucrate de salariaţi;
  • nu se respectă prevederile legale privind garantarea în plată a salariului prevăzut de O.U.G. nr.114/2018;
  • nu se respectă obligaţia de a completa dosarul de personal al salariatului cu toate documentele necesare;
  • nu se respectă prevederile legale cu privire la contractul individual de muncă cu timp parţial;
  • nu se compensează în bani zilele de concediu de odihnă neefectuat la încetarea activităţii salariatului;
  • nu au fost eliberate adeverinţe de vechime la încetarea activităţii salariatului.
PUBLICITATE