NEAMȚ: Accident de motocicletă. Un tânăr de 17 ani a ajuns la spital

Un tânăr de 17 ani, din Piatra-Neamț, a ajuns la spital după ce a intrat cu motocicleta într-un autoturism. Accidentul rutier a avut loc ieri seară, în jurul orei 22:30, în localitatea Bistrița, comuna Alexandru cel Bun.

Din cercetările preliminare efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Neamț a reieșit că, în timp ce un tânăr de 17 ani, din Piatra Neamț, conducea un motociclu pe DN 15, în localitatea Bistrița, din direcția Piatra Neamț – Bicaz, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de o autoutilitară care se deplasa în fața sa, condusă de un bărbat de 47 de ani, din județul Harghita, intrând în coliziune cu aceasta.

În urma impactului a rezultat rănirea tânărului, acesta fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Ambii participanți la trafic au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

PUBLICITATE