NEAMȚ: 5 elevi care au ascultat pe polițiști (FOTO)

Un polițist a avut plăcuta surpriză să observe că 5 elevi care au participat la activitățile de prevenire desfășurate de polițiști în școli, au pus în aplicare sfaturile oamenilor legii.

Ieri seară, comisarul de poliție Lungu Daniel – împuternicit șef al Serviciului de Ordine Publică, a avut plăcuta surpriză de a depista la intersecția străzii Vasile Alecsandri cu strada Ștefan cel Mare din localitatea Gherăiești, 5 bicicliști, echipați corespunzător, cu veste cu elemente fluorescent-reflectorizante.

Astfel, activitățile de prevenire desfășurate de polițiștii din cadrul Postului de Poliție Gherăiești în unitățile școlare, ce au avut drept scop formarea comportamentului rutier responsabil pe baza cunoașterii și respectării regulilor de circulație pentru prevenirea producerii evenimentelor rutiere, au beneficiat de un impact pozitiv în rândul elevilor.

Siguranţa rutieră pe drumurile publice reprezintă o prioritate a Inspectoratului de Poliţie  Judeţean Neamț, constituindu-se un reper de evaluare a calităţii actului poliţienesc la nivel judeţean, din perspectiva necesităţii asigurării şi menţinerii unui trafic rutier bazat pe respectarea reglementărilor legale şi, implicit, a vieţii şi siguranţei participanţilor la trafic. – transmite Poliția Neamț
PUBLICITATE