Național: 376 de medici, sancţionaţi în perioada 2006 – 2017. 19 – anul trecut

Un număr de 376 de medici au fost sancţionaţi în perioada 2006 – 2017 pentru diferite abateri, potrivit unui centralizator al Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor.

Potrivit sursei citate, anul trecut au fost sancţionaţi 19 medici – 11 cu mustrare, 6 cu avertisment, unul cu vot de blam şi unul cu interdicţia de a mai practica profesia pentru o lună.

Gândiţi-vă că avem 8.000.000 de acte medicale în spitale. Avem 110 medici intimaţi cu 75 de cauze. Asta ne spune că majoritatea – milioane şi milioane de acte medicale – s-au desfăşurat conform bunelor practici. (…) Sunt 75 de cazuri pe anul 2017 care au fost soluţionate la Comisia Superioară de Disciplină a CMR„, a declarat vineri medicul Radu Vlădăreanu, membru în Comisia de Disciplină a CMR, prezent la Adunarea Generală a Colegiului Medicilor, pentru Agerpres

Ultimul raport al al Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor:

Ani Medici intimați Medici sancționați Număr decizii CSD
2006  112 19 – 17% 123
2007 135 42 – 31% 118 
2008 171 51 – 29,8% 148 
2009 157 48 – 30,5% 95 
2010 154 38 – 24,6% 106 
2011 201 28 –  14% 149 
2012 194 24 – 12,37% 136 
2013 306 25 – 8.16% 169 
2014 192 33 – 17,18% 164 
2015 232 23 – 9,91% 157 
2016 157 26 – 16,5% 140 
Total 2.011 357 – 17,75% 1.505
PUBLICITATE