Un accident feroviar soldat cu decesul a două victime a avut loc astăzi, în localitatea băcăuană Lespezi.
Din primele informații, trenul personal 5462, care circula pe ruta Piatra-Neamț- Bacău a lovit o căruță în care se aflau 2 persoane.
În urma accidentului a rezultat decesul celor 2 persoane (doi bărbați în vârstă de 37 și 40 ani).
La fața locului s-au deplasat o ambulanță, echipajele Smurd și de descarcerare, însă medicii nu au putut decât să constate decesul celor doi bărbați.
Cel mai probabil căruțașul nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată și atelajul a fost lovit în plin de locomotiva trenului de persoane.
Circulația feroviară a fost oprită în zona respectivă.
PUBLICITATE