NASA: Unul dintre sateliții planetei Saturn ar putea întreține viață extraterestră

Cercetătorii NASA au anunţat astăzi (13 aprilie), într-o conferinţă de presă, că Enceladus, unul dintre sateliţii naturali ai planetei Saturn, ar putea să întreţină forme de viaţă extraterestră

Sonda Cassini, lansată de NASA, a descoperit prima dovadă a unor reacţii chimice care se produc la adâncimi mari sub stratul de gheaţă de pe Enceladus şi care ar putea să creeze un mediu favorabil pentru colonii de microbi – relatează News.ro. 
Experţii sunt de părere că această descoperire reprezintă „ultima piesă dintr-un puzzle” care dovedeşte că viaţa este posibilă pe Enceladus – notează digi24.ro

În octombrie 2014, NASA a lansat sonda Cassini pentru a analiza jeturilor de vapori care sunt expulzate în spaţiu prin crăpăturile din gheaţa de pe Enceladus şi a descoperit molecule de hidrogen şi dioxid de carbon.

Potrivit savanţilor americani, hidrogenul provine dintr-o reacţie hidrotermală între oceanul satelitului şi nucleul său pietros.

Dacă hidrogenul este prezent, el se poate combina cu dioxidul de carbon pentru a forma metan, care este consumat de microbi – aşa cum se întâmplă la adâncimi mari în oceanele şi mările de pe Terra.

În februarie, agenţia spaţială a anunţat într-o conferinţă asemănătoare descoperirea a şapte exoplanete de mărimea Terrei într-un singur sistem solar, denumit Trappist-1.(vezi articolul – AICI)

PUBLICITATE