Muzeul de Artă din Piatra-Neamț: Expoziție de pictură sub titlul „Poezia culorilor”, de Liviu Suhar

Muzeul de Artă din Piatra-Neamț oferă iubitorilor de frumos un eveniment de excepție – expoziția de pictură cu 50 de lucrări reunite sub titlul „Poezia culorilor”, semnate de Liviu Suhar, în premieră pe simezele instituției noastre.

Vernisajul va avea loc miercuri, 9 mai, ora 17.00.

Născut la 17 februarie 1943 la Iacobeni, județul Suceava, Liviu Suhar a urmat cursurile Liceului de Arte „Octav Băncilă” din Iași în perioada 1957-1962, apoi Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu”din Cluj, promoția 1968, avându-i ca profesori pe Aurel Ciupe și Petru Abrudan.

După terminarea studiilor, artistul a fost o prezență constantă în numeroase expoziții personale, de grup, colective – județene, naționale și internaționale.

Liviu Suhar a fost profesor universitar, doctor la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași și decan al acestei instituții în perioada 1990-2000.

În prezent coordonează și organizează simpozioanele naționale și internaționale de pictură și desen „Iacobeni- Particularități imagistice” în calitate de președinte al Asociației „Artă și Educație- Liviu Suhar”.

Preocupările maestrului pentru istoria și teoria artei s-au concretizat în cărțile publicate, dintre care menționăm:

  • Pledoarie pentru obiectul metaforă – Eseuri, Ed. Danaster, Iași, 2003;
  • Natura moartă în opera lui C.D. Stahi, Ed. Cronica, Iași, 2004;
  • Natura moartă în pictura românească, Ed. Tehnopress, Iași, 2005;
  • Glose în labirintul artelor vizuale I și II, Ed. Dana Art, Iași, 2009, 2013;
  • Incursiuni subiective în artele vizuale, Ed. Performantica, 2017.

Pentru contribuția la afirmarea artei românești contemporane și participările excepționale la expozițiile naționale și internaționale, Liviu Suhar a fost recompensat cu premii și distincții ;

  • 1974 – Medalia „30 de ani de la eliberarea României de sub dominația fascistă”, acordată de Președintele României prin Decretul 140/1974;
  • 1980 – Premiul U.A.P.R. la Festivalul „Voronețiana”;
  • 1984 – Diploma și Medalia de Argint la a VII-a bienală de pictură din Kosice – Cehoslovacia;
  • 1999 – Premiul Ministerului Culturii din Republica Moldova la Saloanele Moldovei, ediția a IX-a;
  • 2000 – Diplomă de merit acordată de Internațional Biographical Centre, Cambridge, England;
  • 2000 – Ordinul național „Serviciul credincios în grad de cavaler”;
  • 2002 – Marele premiu al U.A.P. Iași la Salonul „Artis”;
  • 2003 – Diploma de excelență pentru merite excepționale în creația artistică și de mentor al valorilor tinere, acordată de Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași;
  • 2004 – Premiul și medalia „Teiul de aur” pentru întreaga activitate artistic, Editura GEEA, Ipotești, Botoșani.
  • 2012 – Cetățean de onoare al comunei natale, Iacobeni, jud. Suceava;
  • 2013 – Premiul Pogor, acordat de Primăria Iași.
PUBLICITATE