Mănăstirea Neamț furată de un tânăr care avea nevoie de bani pentru chirie


Sâmbătă, 9 aprilie, în jurul orei 13.00, o patrulă de jandarmi din cadrul postului de jandarmi montan Vânători-Neamţ a fost direcţionată la Mănăstirea Neamţ ca urmare a solicitării personalului mănăstirii care susţinea că au surprins un tânăr în timp ce sustrăgea bani din magazinul bisericesc.

După ce au ajuns la faţa locului, jandarmii l-au identificat pe numitul A.B. în vârstă de 26 de ani din municipiul Iaşi care a relatat faptul că a venit în zonă pentru a-şi găsi ceva de muncă şi dat fiind faptul că avea nevoie de bani pentru chirie a apelat la sertarul magazinului bisericesc de unde a sustras suma de 521 lei. Acesta a recunoscut fapta iar banii au fost predaţi personalului mănăstirii.

În cauză au fost întocmite acte de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat iar persoana în cauză a fost condusă la sediul Postului de Poliţie Vânători Neamţ, în vederea continuării cercetărilor.

PUBLICITATE