Incendiu la un autoturism, într-o parcare din Neamț, provocat de un scurtcircuit (FOTO)

Pompierii nemțeni au fost solicitați să intervină ieri pentru stingerea unui incendiu la un autoturism aflat într-o parcare. Incendiul, provocat de un scurtcircuit, a afectat compartimentul motor și interiorul autoturismului.

„La ora 15:20 pompierii au fost solicitați să intervină în municipiul Roman pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism situat într-o parcare de pe strada CA Rosetti.

La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Roman.

La sosirea pompierilor incendiul se manifesta cu flacără la nivelul compartimentului motor și în interiorul autoturismului, existând posibilitatea generalizării la întregul autoturism.” – a transmis ISU Neamț

Potrivit pompierilor au ars elementele combustibile de la compartimentul motor, bordul, scaunul din față dreapta și documente aflate în mașină.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit electric.

PUBLICITATE