Incendiu la o casă din orașul Târgu-Neamț (FOTO)

Pompierii nemțeni au intervenit ieri, 28 aprilie, într-o misiune de stingere a unui incendiu la o casă din orașul Târgu-Neamț.

„În data de 28.04.2024, la ora 15:37, pompierii au fost solicitați să intervină în orașul Târgu-Neamț pentru stingerea unui incendiu produs la o casă situată pe strada Radu Teoharie.

La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Târgu-Neamț.” – a transmis ISU Neamț

Cântd au ajuns la fața locului, pompierii au constatat că incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperișului, existând posibilitatea propagării la întreaga construcție.

„S-a acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia a ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 250 mp și s-au deteriorat 100 mp din plafon și bunuri de uz gospodăresc aflate în pod.

Proprietara locuinței, o femeie în vârstă de 44 de ani, a suferit un atac de panică. Aceasta a fost asistată medical de echipajul SMURD la locul evenimentului, refuzând transportul la spital.

Coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile a fost cauza probabilă de producere a acestui incendiu.” – a mai precizat ISU Neamț

PUBLICITATE