Femeie de 68 de ani, din Piatra-Neamț, dată în urmărire pentru infracțiuni grave, prinsă de polițiști

Polițiștii nemțeni au prins o femeie în vârstă de 68 de ani, din Piatra-Neamț, pe numele căreia autoritățile italiene au emis un mandat european de arestare. Aceasta era căutată pentru participarea la un grup infracțional organizat, exploatarea sexuală a copiilor și pornografie infantilă, fapte săvârșite pe teritoriul Italiei.

„La data de 6 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au depistat, în municipiul Piatra-Neamț, o femeie, în vârstă de 68 de ani, din Piatra-Neamț, pe numele căreia, a fost emis un mandat european de arestare.

Pe numele persoanei în cauză autoritățile din Italia au emis un mandat european de arestare, pentru săvârșirea pe teritoriul Italiei de infracțiuni de participare la un grup infracțional organizat, exploatare sexuală a copiilor și pornografie infantilă.

Femeia a fost prezentată de polițiști procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a dispus reținerea acesteia pentru 24 de ore, fiind încarcerată în Centrul de Reținere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Bacău.” – a transmis Poliția Neamț

Astăzi, femeia va fi prezentată Curții de Apel Bacău pentru confirmarea mandatului european de arestare.

PUBLICITATE