Femeie accidentată de mașină în timp ce traversa neregulamentar

Un accident rutier a avut loc în localitatea Cândești, unde un bărbat de 31 de ani a acroșat o femeie de 57 de ani, care traversa neregulamentar. Femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

„La data de 04 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești au fost sesizați cu privire la faptul că, în jurul orei 10:30, în timp ce un bărbat de 31 de ani, din Neamț, conducea un autoturism, în localitatea Cândești, având direcția de deplasare Dragova-Rediu, ar fi acroșat un pieton ce traversa neregulamentar strada, printr-un loc nepermis.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a pietonului, o femeie de 57 de ani, din Cândești, care a fost preluată ulterior de către un echipaj al ambulanţei şi transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.” – a transmis Poliția Neamț

Atât șoferul, cât și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului, deschizând un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

PUBLICITATE