Evenimentele ce vor avea loc în bisericile din Neamț în săptămâna 4 – 10 august

Mitropolia Moldovei a transmis lista evenimentelor ce vor avea loc și vor fi organizate în săptămâna care urmează de centrele de cult din județul Neamț.

Duminică, 4 august – Duminica a 6-a după Rusalii (Vindecarea slăbănogului din Capernaum)

  • Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va sluji Sfânta Liturghie în Parohia Petru Vodă din Protopopiatul Ceahlău.
  • Pelerinajul pedestru „Pe urmele sfinților nemțeni”
    Până pe data de 7 august, are loc cea de-a X-a ediţie a Pelerinajului pedestru „Pe urmele sfinților nemțeni”, organizat de Departamentul Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor. Pelerinajul este organizat pe patru trasee:
    – Iași – Mănăstirea Neamț – Muntele Ceahlău – Mănăstirea Sihla;
    – Botoșani – Mănăstirea Neamț – Muntele Ceahlău – Mănăstirea Sihla;
    – Piatra Neamț – Mănăstirea Neamț – Muntele Ceahlău – Mănăstirea Sihla;
    – Pipirig – Mănăstirea Neamț – Muntele Ceahlău – Mănăstirea Sihla;
    La eveniment participă aproximativ 200 de liceeni, studenți, voluntari și credincioși care vor parcurge pe jos traseul până la Seminarul Mănăstirii Neamț, unde este serbat hramul în data de 5 august 2024 (Sfântul Ioan Iacob Hozevitul), după care vor merge cu autocarul până la Durău, de unde vor urca pe Muntele Ceahlău, în data de 6 august 2024, la sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, iar în data de 7 august, vor merge la hramul Mănăstirii Sihla.
  • Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Neamţ se va bucura de un program deosebit la sărbătoarea închinată Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ. În această zi, de la ora 18.00, va fi săvârşită slujba Privegherii, iar a doua zi, pe 5 august, de la ora 6.00, vor fi săvârşite slujba Aghesmei mici, Taina Sfântului Maslu, Acatistul Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ şi Sfânta Liturghie.
  • În cadrul proiectului „Tabăra din pridvorul satului”, care-şi propune să organizeze vara aceasta 120 de tabere în comunităţi rurale în care să fie implicaţi peste 13.000 de copii, săptămâna aceasta (28 iulie – 3 august) vor avea loc 3 tabere, astfel: Vascani (Protopopiatul Paşcani, 6-7 august); Bicazu Ardelean (Protopopiatul Piatra Neamţ, 7-9 august); Comarna-Curagău (Protopopiatul 3 Iaşi, 9-11 august).
    Tabăra Floare de colţ va organiza, începând din această zi, a şaptea serie de tabere (4-9 august) pentru copii şi tineret din această vară. Detaliile despre acest proiect pot fi aflate pe site-ul tabarafloaredecolt.ro.

Luni, 5 august – †) Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț

  • La hramul Seminarul Teologic Liceal „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ, Sfânta Liturghie va fi săvârşită de Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul.

Marţi, 6 august – (†) Schimbarea la Față a Domnului

  • Pe Muntele Ceahlău, la Mănăstirea „Schimbarea la Faţă”, Sfânta Liturghie va fi săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, împreună cu Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi.

Miercuri, 7 august – †) Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla

  • La Mănăstirea Sihăstria din judeţul Neamţ, cu prilejul pomenirii Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, Sfânta Liturghie va fi săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, împreună cu Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, iar la Mănăstirea Sihla, Sfânta Liturghie va fi săvârşită de Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul.

Sâmbătă, 10 august

  • În Parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Tarcău (comuna Tarcău, judeţul Neamț, Protopopiatul Piatra Neamț), Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul va sluji Sfânta Liturghie şi va sfinţi capela mortuară amenajată în cadrul complexului parohial. Răspunsurile la strană vor fi date de Corala „Sfânta Ana” a Parohiei „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” – Mărăței III din Piatra Neamț.
    În după-amiaza aceleiaşi zile, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul va săvârşi Taina Sfântului Botez în Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Precista II din Piatra Neamț pentru pruncul Siluan, fiul familiei Iuliana Andreea şi Andrei Toplicean.
PUBLICITATE