Două puncte de sprijin, în Neamț, pentru ucrainenii care sunt în tranzit

Prefectul județului Neamț, Adrian Niță, a transmis că începând din această seară vor fi 2 puncte de sprijin pentru cetățenii care vin din Ucraina și tranzitează județul Neamț

„Am hotărât ca începând cu ora 18.00 sa operationalizăm doua puncte de sprijin pentru cetățenii care vin din Ucraina și care sunt în tranzit prin județul Neamț, prin oferirea de alimente și apă.” – a spus prefectul.

Aceste puncte de sprijin sunt:

  • Centrul „Gaudium et Spes” din localitateaTraian, comuna Sabăoani,
  • Centrul de primire în regim de urgență pentru persoane fără adăpost „Sf. Teodora” din orașul Târgu Neamț.

Locațiile sunt poziționate chiar pe traseele pe care se presupune ca vor circula refugiații care tranzitează județul nostru spre vestul și sudul țării, una la E85 și una la DN 15 B.

Ambele pot, la nevoie, sa ofere spații pentru servit masa și repaus.

La aceste puncte de sprijin vor fi voluntari ISU (din cadrul programului Salvator din Pasiune), din cadrul SVSU și un cadru militar de la ISU Neamt.

Coordonatele celor doua locații pe hărți:

PUBLICITATE