Dosar penal după ce o femeie de 63 de ani a căzut de pe trotinetă

Polițiștii nemțeni fac cercetări după ce o femeie de 63 de ani din Piatra-Neamț ar fi căzut de pe o trotinetă electrică în comuna Podoleni.

Potrivit IPJ Neamț, ieri, 12 iulie, în jurul orei 18:00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, în localitatea Podoleni, a avut loc un eveniment rutier.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că în timp ce o femeie de 63 de ani, din Piatra-Neamț, se deplasa pe o trotinetă electrică pe strada Alexandru Podoleanu, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut pe partea carosabilă, rezultând autoaccidentarea acesteia.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


De ce se întocmește dosar penal în acest caz sau în unul similar?

Potrivit IPJ Neamț, Ordonanţa de urgenţă nr. 195 din 2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cunoscută publicului larg drept Codul rutier, stabileşte şi obligaţiile legale ale fiecărei persoane în cazul producerii unui accident auto.

Astfel, accidentul de circulaţie este evenimentul care întruneşte cumulativ următoarele condiţii:

• s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice ori şi-a avut originea într-un asemenea loc;
• a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puţin unui vehicul sau alte pagube materiale;
• în eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare.

Prin urmare, un eveniment rutier ce are loc pe un drum public cu un vehicul, precum bicicletă, atelaj hipo, trotinetă etc. în urma căruia a rezultat vătămarea coporală a unei persoane, îndeplinește condițiile unui accident auto, polițiștii întocmind un dosar penal IN REM (cu privire la faptă).

Cercetările din acest dosar penal au la bază de art. 196 alin. (1) din Codul penal care prevede că dacă fapta de loviri sau alte violențe a fost „săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști se stabilește dacă sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Totodată, conform aricolului 77 , alineatul 1 din OUG 195 din 2002 „conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii unei persoane este obligat să ia măsuri de anunţare imediată a poliţiei, să nu modifice sau să şteargă urmele accidentului şi să nu părăsească locul faptei”, iar conform articolului 2 „orice persoană care este implicată sau are cunoştinţă de producerea unui accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau a mai multor persoane, este obligată să anunţe de îndată poliţia şi să apeleze numărul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112”.

Astfel, orice caz al unei persoane care se prezintă la o unitate medicală și declară că a fost implicată într-un eveniment rutier, face obiectul informării polițiștilor, care întocmesc un dosar penal și efectuează verificări.

PUBLICITATE