Doliu în muzica populară. Celebrul interpret Dumitru Fărcaş, a murit

Interpretul de muzică populară, taragotistul Dumitru Fărcaş, a murit în noaptea de luni spre marţi (6-7 august) într-un spital din Cluj, în urma unui infarct.

Celebrul taragotist a împlinit 80 de ani în luna mai, ocazie cu care a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional „Serviciu Credincios“ în grad de cavaler. Dumitru Fărcaş a murit într-un spital din Cluj, unde era internat în urma unui infarct, potrivit Mediafax.

Dumitru Fărcaș și-a început cariera profesională în 1960, când s-a angajat ca instrumentist al Ansamblului „Maramureșul” din Baia Mare. În 1962 a preluat Ansamblul „Mărțișorul” al Casei de cultură a studenților din Cluj-Napoca, împreună cu care a obținut numeroase premii naționale și internaționale.

De-a lungul carierei sale i s-a acordat titlul de onoare al oraşelor Phenian (Coreea de Nord) , Cluj-Napoca, Bucureşti, Reşiţa şi Baia Mare.

De asemenea, emisiunea „Tezaur Folcloric”, difuzată de TVR, poartă un generic audio semnat, la taragot, de Dumitru Fărcaş.

PUBLICITATE