Astăzi, la Primăria Municipiului Piatra-Neamț, a avut loc prezentarea unei propuneri de parteneriat între ADR NORD EST și Primăria Municipiului Piatra-Neamț ce privește crearea și dezvoltarea unui incubator de afaceri în orașul nostru. Discuțiile au fost conduse de către domnul primar Dragoș Chitic și cei doi viceprimari – doamna Luminița Vîrlan și domnul Bogdan Gavrilescu, alături de domnul Vasile Asandei, director ADR Nord-Est și Vlad Gliga, Coordonator Departament Serviciul Dezvoltarea Afacerilor ADR Nord-Est. La dezbatere au participat consilieri locali, reprezentanți ai Direcției Dezvoltare și Implementare Proiecte, Direcției Urbanism și Cadastru și ai Direcției Economice din cadrul primăriei.
Sprijinirea mediului de afaceri local, generarea unor noi locuri de muncă, atragerea de fonduri, creșterea atractivității orașului și dezvoltarea în ansamblu a comunității noastre sunt principalele avantaje pe care le oferă infiintarea acestui HUB Biz Activator.
Este o structură proiectată să încurajeze, faciliteze și să accelereze dezvoltarea tinerelor talente, afacerilor noi, dar și a celor existente, printr-o serie de resurse și servicii de sprijin, care ar putea include spațiul fizic, acces la surse de finanțare, mentoring, coaching, training, dezvoltare parteneriate și, foarte important, conectare cu lumea largă. O structură care să sprijine comunitatea ca întreg.
Ca spațiu de implementare a acestui proiect a fost propusa clădirea fostului restaurant Monte Carlo ce se află în proprietatea primăriei, considerându-se o soluție de valorificare eficientă și pe termen lung a unui imobil care acum nu este folosit.
Parteneriatul va fi supus aprobării Consiliului Local în ședința din 29 septembrie 2016.
„ Sprijinirea mediul de afaceri reprezintă o componentă importantă a programului de guvernare locală pentru urmatorii patru ani. Stimularea tinerilor de a deveni antrepenori și sprijinirea afacerilor, indiferent de stadiul în care se află, va asigura un mediu de afaceri puternic care va genera o dezvoltare a municipiului Piatra-Neamț, lucru pe care ni-l dorim cu toții. ADR Nord-Est a ales momentul potrivit pentru a propune acest proiect, întrucât după anul 2020 criteriile de accesare a fondurilor europene vor fi modificate. Am incredere că a cest proiect va asigura benficii importante pentru comunitatea noastră și se va bucura de o implemantare cu succes.” a declarat primarul Dragoș Chitic.
D.M.B.