Cum va fi VREMEA până pe 18 august în regiunea Moldovei și la munte

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR
ÎN INTERVALUL 5 AUGUST – 18 AUGUST 2024

MOLDOVA

Valorile termice vor fi în scădere la începutul intervalului până la medii ale maximelor de 23 de grade și ale minimelor de 15 grade.

Ulterior, vremea se va încălzi, va deveni călduroasă și pe arii restrânse caniculară, iar variațiile termice până la sfârșitul intervalului vor fi nesemnificative.

Astfel, media regională a valorilor maxime va fi de 33…34 de grade, iar cea a valorilor minime de 16…18 grade.

Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi ridicată în zilele de 5, 6 și 7 august și cu tendință de creștere după data de 16 august.

LA MUNTE

Valorile termice vor fi în scădere la începutul intervalului până la medii ale maximelor de 15…16 grade și ale minimelor de 8…9 grade.

Ulterior, vremea se va încălzi, va deveni caldă, iar variațiile termice până la sfârșitul intervalului nu vor fi importante.

Astfel, media regională a valorilor maxime va fi de 22…23 de grade, iar cea a valorilor minime de 12…13 grade.

Vor fi manifestări de instabilitate atmosferică, cu probabilitate mai mare în primele trei zile ale intervalului și după data de 14 august.

Prognoza meteo pentru toată țara o puteți citi AICI

PUBLICITATE