Cinci tineri s-au luat la bătaie pe o stradă din Piatra-Neamț. Trei au fost reținuți

Cinci tineri s-au luat la bătaie pe o stradă din Piatra-Neamț, 3 dintre ei fiind reținuți de polițiști.

La data de 15 aprilie, în jurul orei 01.20, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizaţi de către un tânăr de 20 de ani, din Hangu, cu privire la faptul că a fost victima unei agresiuni.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că în timp ce cinci tineri cu vârste cuprinse între 17 și 23 de ani se aflau pe o stradă din Piatra Neamț, pe fondul consumului de alcool, între aceștia ar fi izbucnit un conflict spontan, moment în care s-ar fi agresat fizic reciproc, tulburând astfel ordinea și liniștea publică.

Cei în cauză au fost conduși la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor.

În baza probatoriului administrat, față de tinerii în cauză a fost dispusă  măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice.

PUBLICITATE