Caz șocant, în România! Un pedofil a corput o fetiță de 12 ani, apoi a pus-o să își omoare părinții și să se sinucdă. Mai mult, a realizat peste 160 de DVD-uri cu eleva, în ipostaze pornografice.
La data de 24.08.2017, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice au efectuat o percheziție pe raza municipiului Bucureşti, la domiciliul suspectului C. A. C., în vârstă de 27 de ani, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracțiunilor de pornografie infantilă și corupere sexuală.
În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în cursul lunii iulie 2017, suspectul a acostat în mediul virtual o minoră, în vârstă de 12 ani, căreia i-a pus la dispozitie, prin diverse canale de socializare, materiale cu caracter pornografic(filmulețe și fotografii), determinând-o să le vizualizeze și să efectueze ea însăși acte de natură sexuală. În acest mod, prin intermediul sistemelor sale informatice, suspectul și-a procurat de la minoră materiale cu caracter pornografic(filmulețe și fotografii) reprezentând-o pe aceasta.
Mai mult, în urma convorbirilor text efectuate între cei doi, s-a constatat că minora a fost determinată de către suspect să aibă o atitudine suicidală şi a sprijinit-o totodată în hotărârea acesteia de a-şi ucide proprii părinţi.
Din locuința pedofilului, oamenii legii au ridicat trei hard disk-uri, două memory stick-uri tip USB, un telefon mobil și peste 160 CD/DVD-uri, toate având legătură cu minora abuzată. Fetița, care a absolvit clasa a V-a, este din Timișoara și a fost internată la Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă.