Bărbat salvat de pompieri după ce a fost prins sub o căruță

Un bărbat de 61 de ani a fost salvat, ieri, de pompieri, după ce a fost prins sub un atelaj hipo în comuna Podoleni. După acordarea primului ajutor, bărbatul a fost transportat la spitalul din Piatra-Neamț.

„În jurul orei 17:20, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Podoleni pentru scoaterea unei persoane de sub un atelaj hipo.

La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Punctului de lucru Roznov.

Ajunși la locul indicat, pompierii au constatat că între atelaj și cai se afla un bărbat, semiconștient.” – a transmis ISU Neamț

Echipajele de intervenție au acționat rapid pentru a-l elibera pe bărbat de sub atelaj. După acordarea primului ajutor de către echipajul SMURD, bărbatul, în vârstă de 61 de ani, a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din Piatra-Neamț pentru îngrijiri medicale suplimentare.

La data de 6 iunie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe o stradă din localitatea Podoleni.

Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 60 de ani, din Podoleni conducea un atelaj hipo, pe strada Emanoil Albu, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut din atelaj, lovindu-se de partea carosabilă.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului atelajului hipo, acesta fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Neamț, în vederea acordării de îngrijiri medicale și stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.” – a transmis Poliția Neamț

PUBLICITATE