Acțiuni ale polițiștilor și jandarmilor în Gârcina și Ștefan cel Mare

În perioada 19-20 martie, polițiștii și jandarmii, au desfășurat o acțiune în sistem integrat, pe raza Secțiilor de Poliție Gârcina și Ștefan cel Mare, pe linia prevenirii și combaterii infracționalității stradale, a faptelor cu violență, a combaterii nerespectării regulilor de circulație de către participanții la traficul rutier,  pentru prevenirea și combaterea contrabandei cu tutun și produse din tutun.

Pe parcursul desfășurării acțiunii polițiștii au efectuat filtre și verificări, fiind legitimate aproximativ 150 de persoane și verificate peste 50 de autoturisme.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 16.000 de lei.

Dintre acestea, 20 sancțiuni au fost aplicate pentru abateri  la regimul rutier, 2 pentru nerespectarea dispozițiilor Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 2 pentru nerespectarea dispozițiilor  O.U.G. 28 din 1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și 3 sancțiuni pentru nerespectarea altor dispoziții legale.

A fost reținut, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, un permis de conducere, iar pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice polițiștii rutieri au retras 3 certificate de înmatriculare.

Pe parcursul desfășurării acțiunii nu au fost constatate infracțiuni.

În activități au fost angrenați polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică în cooperare cu cei ai Serviciului de Combatere a Criminalității Economice, polițiști din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală Ștefan cel Mare, Gârcina, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț și jandarmi din cadrul Inspectoratului  de Jandarmi Județean Neamț.

PUBLICITATE