Accidentul din Bicaz, produs de un tânăr de 19 ani (FOTO)

Polițiștii au stabilit cauza accidentului produs astăzi, în jurul orei 15:00, în orașul Bicaz, în urma căruia doi tineri și o minoră de 15 ani au ajuns la spital.

Din primele cercetări efectuate de polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Bicaz a reieșit că, în timp ce un tânăr de 19 ani, din Bicaz Chei, conducea un autoturism pe DN 15, în orașul Bicaz, pe un sector de drum în curbă la stânga, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, moment în care a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a pătruns pe sensul opus de mers intrând în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 32 de ani, din Pângărați.

În urma impactului a rezultat rănirea ambilor conducători auto și a unei minore în vârstă de 15 ani, din Bicaz, pasageră în autoturismul condus de tânărul în cauză.

Potrivit ISU Neamț, șoferii au fost scoși din autoturisme de către personalul medical venit la locul evenimentului și de cadre IPJ.

Pompierii au descarcerat dintr-un autoturism fata de 15 ani în stare de inconștiență.

Victimele au fost preluate și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

PUBLICITATE