Accident stupid în Neamț! Autoturism avariat de o roată desprinsă de la un camion. O femeie a ajuns la spital

În această dimineață, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui accident rutier pe raza comunei Bălțătești.

La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Târgu Neamț.

O roată de la un autocamion încărcat cu lemne s-a desprins și a lovit un autoturism.

În autoturism se afla doar conducatoarea auto, o femeie de aproximativ 40 de ani.

Aceasta a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD,  ulterior fiind transportată la CPU Târgu Neamț.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și au curățat carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier.

PUBLICITATE