Un accident mortal a avut loc marți, 28 august, în jurul orei 21:00, pe DN 15, în localitatea Săvinești.
Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț, Robert Costan, din primele cercetări efectuate de polițiști a reieşit faptul că un bărbat de 60 de ani, din Piatra-Neamţ, a condus un autoturism pe DN 15, din direcţia Bacău către Piatra Neamţ, iar în localitatea Săvineşti a surprins şi accidentat un localnic de 72 de ani, care ar fi traversat strada prin loc nepermis și fără să se asigure.
În urma impactului, victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, unde ulterior i-a fost declarat decesul.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.