Accident la Vădurele: beat și fără permis, a acroșat o mașină parcată

Polițiștii din Neamț au fost sesizați despre un accident rutier în Vădurele, unde un bărbat din Pângărați a lovit o mașină parcată. Testarea alcoolscopică a relevat o alcoolemie de 0,61 mg/l, iar șoferul nu deține permis de conducere.

„La data de 07 august a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gârcina au fost sezizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Libertății, din localitatea Vădurele.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Pângărați, conducea un autoturism pe DC 132 în localitatea Vădurele, ar fi acroșat un autoturism parcat pe marginea părții carosabile.” – a transmis Poliția Neamț

Polițiștii l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

„În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale.  

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt.” – a mai precizat Poliția Neamț

PUBLICITATE