Accident la Alexandru cel Bun. Șofer scos de pompieri din mașina răsturnată (FOTO)

Pompierii și echipajele de urgență au fost mobilizate azi-noapte pentru a salva un bărbat de 44 de ani, prins în mașina răsturnată într-un șanț la Alexandru cel Bun.

„La ora 02:45, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier în comuna Alexandru cel Bun.

Un autoturism în care se afla doar conducătorul auto a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat într-un șanț.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț, IPJ și SAJ.” – a transmis ISU Neamț

Pompierii, echipați cu materiale specifice pentru descarcerare, au descoperit că bărbatul de 44 de ani era încarcerat, fiind prins între fiarele contorsionate ale autovehiculului.

„Cu ajutorul echipamentelor specifice din dotarea autospecialei pentru descarcerare, pompierii au intervenit pentru extragerea victimei.

Victima, un bărbat de 44 de ani, cu multiple traumatisme, a fost preluată de echipajul SAJ și transportată la UPU Piatra-Neamț.

Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.” – au mai precizat reprezentanții ISU Neamț

PUBLICITATE